Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Viceprimarul Angela Cutasevici, împreună cu o delegație de la Primărie, a depus flori în memoria celor căzuți în războiul din Afganistan

   1884

Viceprimarul pe probleme sociale, Angela Cutasevici, împreună cu o delegație de la Primărie, a depus astăzi flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei - Sfânta Amintire", în memoria celor căzuți în războiul din Afganistan.

Angela Cutasevici a menționat că Ziua comemorării celor căzuți în Afganistan reprezintă un moment de împărtășire a recunoștinței față de cei care și-au dus slujba cu demnitate și au luat parte la una dintre cele mai crâncene confruntări militare, dând dovadă de vitejie și curaj.  Totodată, această dată este un prilej pentru a ne solidariza cu veteranii acelui sângeros război, care sunt printre noi și au nevoie de atenția și ajutorul nostru. „Acel război a fost una dintre cele mai dure lecții date omenirii în istoria noastră contemporană”, a mai spus viceprimarul.  

Pe 15 februarie 2022 se împlinesc 33 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare din Afganistan, din care au făcut parte și soldați moldoveni în componența fostei Armate Sovietice.

Direcţia generală asistenţă medicală şi socială, prin intermediul subdiviziunilor structurale, asigură accesul persoanelor participante la acţiunile de luptă din Afghanistan, persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului, precum şi familiilor (soţii, iar în cazul lipsei acestora, unul dintre părinţi) ale participanţilor căzuți la datorie în acţiunile de luptă, la formele de protecţie stipulate expres în cuprinsul prevederilor Legii Republicii Moldova nr. 190/2003 „Cu privire la veterani".

În cadrul Direcţiilor teritoriale de asistenţă socială din municipiul Chişinău sunt în evidenţă 63 persoane cu dizabilități de pe urma războiului, precum şi 9 familii ale participanţilor căzuți la datorie în acţiunile de luptă, beneficiari de măsuri de asistenţă socială.