Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În capitală a fost marcată Ziua Internațională a Familiei

   521

Primăria Municipiului Chișinău informează că duminică, 19 mai, curent, în Parcul „Valea Morilor”, în preajma „Teatrului Verde”, a avut loc un eveniment cultural artistic, desfășurat în contextul Zilei Internaționale a Familiei.

Prezent la eveniment, alături de familie, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că  municipalitatea a organizat diferite activități, scopul cărora este ca familiile să petreacă timpul frumos, împreună. Iar tradițional, în sectoarele Capitalei, la fel Primăria Chișinău a pregătit multe surprize cetățenilor.

Un eveniment cultural artistic similar dedicat Zilei Internaționale a Familiei (concursuri, competiții sportive între familii, starturi vesele, cerere publică în căsătoriei, oficializarea căsătoriei, omagierea cuplurilor longevive, program artistic etc.), a fost organizat în Parcul „Alunelul”, din sectorul Buiucani.

Astfel, pe parcursul zilei de duminică, în cele 5 sectoare ale capitalei au fost organizate evenimente dedicate copiilor, familiei, unde adulții, alături de cei mici au putut să se distreze prin jocuri, să interacționeze și să participe la diferite activități captivante.

Surprizele pregătite de municipalitate au continuat până seara târziu, capul de afiș al acestora fiind startul unei noi stagiuni la „Teatrul Verde”, unde a avut loc spectacolul, cu genericul „Mi-a fost dorul, dor pribeag”, organizat în memoria lui Ion Aldea-Teodorovici, care, în acest an, ar fi împlinit 70 de ani.

E de menționat că, începând cu 19 mai, curent, la „Teatrul Verde” din Chișinău se deschide un nou sezon al evenimentelor cultural-artistice, care vor fi organizate, tradițional, până în toamnă.