În perioada de trecere de la versiunea veche la cea nouă, ambele site-uri vor funcționa în paralel.
Informația a fost migrată și referențiață. La moment compartimentele sunt aranjate conform versiunii vechi pentru a facilita regăsirea rapidă a informației.

Borlänge, Suedia

  336

Borlänge este o localitate din județul Dalarna, Suedia.

Este sediul municipalității Borlänge și are o populație totală de 51.604 locuitori din 2017.

Borlänge a fost întotdeauna un oraș industrial care înconjoară fabrica de fier din Domnarvet (SSAB) și fabrica de hârtie Kvarnsveden (Stora Enso). Fiind un oraș cu o structură puternic împărțită de șine și drumuri, cu un centru modern al orașului, Borlänge găzduiește și sediul unei autorități de stat - Administrația Națională Suedeză de Transport Trafikverket.

Acordul oficial de înfrăţire a fost semnat la 9 ianuarie 2009, în Borlänge, Suedia, de către Domnul Nils Persson, Primar al municipiului Borlange și Domnul  Dorin Chirtoacă, Primar General al municipiului Chişinău. 

Printre realizările comune în cadrul parteneriatului dintre cele două localități putem menționa :

-       Începând cu anul 2010 - Acordarea suportului în obţinerea informaţiilor necesare pentru efectuarea tezelor de masterat a studenţilor suedezi la Chişinău, proiect realizat în cadrul Acordului de Înfrăţire cu Borlänge, Suedia. În fiecare an, Primăria municipiului Chișinău a oferit suport pentru minim 2 studenți de la diverse universități din Suedia, ce au realizat la Chișinău stagiul de practică pentru scrierea tezelor de master, pe diferite tematici;

-       În a. 2012 a avut loc coordonarea împreună cu partenerii de la Borlänge şi Piteşti a pregătirilor pentru realizarea penultimei întâlniri a proiectului „Management and Coordination Team" la Piteşti, România în perioada 28 august - 1 septembrie. Rezultat: s-a stabilit conţinutul proiectelor noi ce urmează să fie aplicate şi implementate pentru perioada 2013-2015 între Chişinău şi Borlänge: un nou proiect „Management and Coordination Team" - proiect umbrelă de coordonare a activităţilor şi acţiunilor în comun dintre primăriile municipiilor Chişinău şi Borlänge, proiectul „Public meal for happy citizens" - suport acordat şi schimb de experienţă în cadrul implementării metodei de auto deservire în instituţiile preuniversitare din municipiul Chişinău şi proiectul „Youth project" - un proiect ce vizează schimbul de experienţă dintre tinerii din Chişinău şi Borlänge în vederea atingerii principalului obiectiv de implicare activă şi consistentă a tinerilor în procesul administrativ al autorităţii publice locale. Partea suedeză, în conlucrare cu Primăria municipiului Chișinău, au depus aplicația pentru obținerea finanțării din partea organizației SIDA, prin intermediul ICLD, pentru acoperirea cheltuielilor în cadrul celor 3 proiecte enunțate și au primit răspuns pozitiv;

-            În perioada 2013-2015 a fost asigurată realizarea proiectelor comune „Management and coordination team" (1), „Good public meals for happy citizens"(2) și „Youth project"(3), finanţate de către ICLD (Centrul Internaţional Suedez pentru Democraţie Locală) dintre municipiul Chişinău şi oraşul Borlange, Suedia.

  • Urmare a proiectului „Youth project" a fost stabilită o conlucrare strânsă a tinerilor de la Consiliului Local al Copiilor și Tineriilor din Chișinău cu membrii Consiliului de Tineret din Borlänge prin schimb de viziuni și idei în cadrul vizitelor reciproce, organizate anul în perioada de implementare a proiectului.
  • Prin proiectul comun „Good public meals for happy citizens", specialiștii în domeniul alimentației publice din Chișinău și Borlänge au întreprins vizite de lucru bilaterale pentru studierea sistemul de alimentație a copiilor după modelul bufetului suedez și preluarea bunelor practici de la colegii din Suedia. Ca urmare a proiectului, în 69 de școli și licee din capitală are loc alimentaţia elevilor după modelul "Bufet suedez", urmare a investițiilor realizate de la bugetul municipal pentru reparația și dotarea cantinelor școlare și instalarea liniilor de auto-deservire.

-          În Aprilie 2013, a fost asigurat schimbul de experienţe culturale în oglindă între municipiul Chişinău şi oraşul Borlänge, Suedia prin Participarea formaţiei de la Chişinău „Furiousnails" la un concert marcă suedeză „Soulnight party";

-          În colaborare cu partenerii din Borlänge, Suedia, în anul 2016 au fost depuse trei cereri de proiect în cadrul unui nou apel oferit de ICLD, în vederea asigurării continuității proiectelor anterioare. Au fost acceptate 2 dintre cereri cu privire la „Management and coordination team" și „Îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor cu deficiențe psihologice"- proiecte pilot cu o durată de jumătate de an. Urmare a proiectului - pilot, în 2017, au fost efectuate vizite de studiu, în care participanții din cadrul DGETS și DMPDC au făcut cunoștință cu sistemul suedez de protecție a copiilor cu deficiențe psihologice și au preluat practicile locale în vederea adaptării lor la sistemul din Chișinău.

-   În anul 2018, în colaborare cu partenerii din Borlänge, Suedia, a fost asigurată aplicarea la programul de finanțate al ICLD (Centrul Internaţional Suedez pentru Democraţie Locală): Proiectul Steering Committee și Proiectul "Colaborare între Borlänge și Chișinău pentru creșterea competenței cadrelor didactice în domeniul Autismului și ADHD" pe un termen de 3 ani (2019-2021). Cele două orașe au aplicat pentru proiectul comun, obiectivul pe termen scurt fiind sporirea competențelor cadrelor didactice și a specialiștilor pentru ca, pe termen lung, școala să poată oferi un suport mai bun și mai adecvat pentru satisfacerea nevoilor educaționale ale copiilor cu autism și deficiențe psihologice din ambele orașe. Propunerea a fost acceptată spre finanțare.

  • Pe parcursul anului 2019, a avut loc vizita de introducere a proiectului, în cadrul căreia un grup de 11 persoane din orașul Borlänge, specialiști în domeniu, au vizitat la Chișinău școli generale și școli speciale, unde sunt încadrați copii cu autism și ADHD și au pus bazele colaborării pentru următorii 3 ani. În toamna aceluiași an, un grup de reprezentanți ai autorității publice locale a municipiului Chișinău, format din șefi de direcții a diferitor ramuri, au vizitat școlile generale și speciale din comuna Borlänge. Scopul vizitei a fost de a se documenta și familiariza cu privire la practicile de lucru a cadrelor didactice ce interacționează cu copii cu Autism și ADHD și de a stabili prioritățile de dezvoltare a competenței cadrelor didactice din Chișinău pentru următorii 2 ani de implementare a proiectului.

 

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Citeste cu voce textul selectat WAY Linkuri WAY