Pagina oficială a Municipiului Chișinău

APL Chișinău l-a comemorat pe Mihai Eminescu la 134 de ani de la trecerea în nemurire

   954

Reprezentanții Primăriei Municipiului Chișinău, alături de viceprimarii Ilie Ceban și Irina Gutnic, pretorii de sector și șefi de direcții generale, au depus flori joi la monumentul lui Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Naţional, dar şi la bustul Poetului de pe Aleea Clasicilor, comemorând astfel 134 de ani de la trecerea în nemurire a Luceafărului literaturii române.

Viceprimarul Irina Gutnic a menționat că este de datoria fiecăruia dintre noi de a elogia numele geniului literaturii române, la 134 de ani de la trecerea în neființă a Poetului.

Responsabilul municipal a ținut să remarce despre importanța operei lui Eminescu în dezvoltarea culturii românești, deoarece și peste secole, versurile sale servesc drept sursă de inspirație pentru poeți, pentru muzicieni, artiști plastici etc. Totodată, geniul lui Eminescu, prin poezie, cât şi prin proză și publicistică, contribuie la educarea generațiilor tinere, fiind studiat în școală, dar și de către diferite categorii de intelectuali, pentru a înțelege realitățile sociale și politice.

Elogierea Poetului la Chișinău este un prilej de a cinsti oamenii de artă, de a reflecta asupra destinului culturii și a patrimoniului național.