Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Donații de carte pentru biblioteca în aer liber amenajată în Scuarul „Mihai Eminescu” din centrul capitalei (VIDEO)

   2328

Primăria municipiului Chișinău informează că biblioteca stradală, inaugurată recent în Scuarul „Mihai Eminescu" a fost completată joi cu cărți din donații făcute de scriitori, edituri, critici literari, antreprenori, dar și simpli cetățeni. Astfel, iubitorii de lectură, când se află în trecere prin centrul orașului, vor putea  răsfoi o carte în aer liber, sau o vor putea împrumuta.

Primarul general, Ion Ceban, alături de viceprimarii Angela Cutasevici și Ilie Ceban, au adus și ei câteva volume, pentru a completa noua bibliotecă.

Edilul a ținut să menționeze că municipalitatea a revăzut conceptul spațiilor publice din oraș, astfel că biblioteca în aer liber este parte a noii abordări. „Aici, în scuar, avem și sistem audio, pentru a asculta muzică de diferit gen, programe ale teatrului radiofonic etc. Ne propunem ca în toate zonele care sunt reabilitate în prezent să amenajăm spații de agrement, dar și de lectură. Vrem ca oamenii să citească mai mult, pentru a fi mai bogați spiritual. Totodată, mulțumesc tuturor celor care au răspuns inițiativei noastre și au venit cu donații de carte", a mai spus Ion Ceban.

Inițiativa de a amenaja biblioteca stradală a apărut atunci când a fost dat în exploatare scuarul Mihai Eminescu, după reabilitare, a precizat Pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu. „Am amenajat mobilierul bibliotecii în același stil ca și scuarul și este durabil. Am făcut apel către edituri și agenți economici, de a veni cu donații de carte, pentru ca aici să avem mult mai multe cărți decât se poate fura. Sperăm că cetățenii se vor folosi din plin de această bibliotecă, iar noi vom mai amenaja și altele, în diverse locații", a spus Pretorul de Centru.

În cele 2 dulapuri/vitrine ale bibliotecii sunt expuse titluri pentru diverși cititori: literatură clasică, romane polițiste și de aventură, cărți pentru copii și elevi, precum și enciclopedii.