Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Plafonarea salariilor pentru şefii întreprinderilor municipale

   2833

Primarul general, Dorin Chirtoacă, cere din nou ca lefurile conducătorilor întreprinderilor municipale să fie plafonate, pentru ca administraţia publică locală să fie solidară cu alţi salariaţi, oameni de rând, majoritatea cărora trăiesc la limita sărăciei. Şi mai ales că şi statele europene trec prin crize financiare, care conduc la micşorarea salariilor angajaţilor.

Astfel, edilul-şef al Capitalei a chemat administraţiile întreprinderilor prestatoare de servicii, subordonate municipalităţii, să renunţe la o parte din salarii şi anume: diferenţa de peste 8 mii lei, iar sumele respective să fie acumulate într-un fond special, pentru a fi utilizate în scopuri caritabile, pentru ajutorarea copiilor din internate şi a celor orfani, cât şi pentru susţinerea bătrânilor şi nevoiaşilor.  

Pentru ca iniţiativa sa să aibă putere legală, Dorin Chirtoacă a solicitat subdiviziunillor municipale de profil, cât şi funcţionarior vizaţi, ca în timp de 2 săptămâni, să vină cu soluţii în acest sens, spre a se ieşi cu o propunere în Parlament vizavi de plafonarea salariilor.

Anterior, primarul de Chişinău a emis o dispoziţie privind plafonarea salariilor conducătorilor din cadrul întreprinderilor municipale, întreprinderi de prestări servicii, regii, societăţi pe acţiuni etc., la nivelul lefii unui viceprimar al municipiului Chişinău - de 4, 5 mii lei. Însă documentul respectiv s-a dovedit a fi ilegal, în condiţiile când legea permite altceva.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău