Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Municipalitatea a evaluat consecinţele situaţiilor excepţionale pentru anul 2009

   2057

Primarul general Dorin Chirtoacă a convocat, în dimineaţa zilei, şedinţa Comisiei municipale pentru situaţii excepţionale. În cursul şedinţei, a fost evaluată situaţia în urma inundaţiilor din vara curentă din oraşul Vadul lui Vodă, dar şi s-au trasat obiectivele şi priorităţile pentru anul viitor. 
Şeful Direcţiei situaţii excepţionale a municipiului Chişinău, Silviu Muşuc, a informat despre măsurile întreprinse pentru depăşirea situaţiei şi consecinţele inundaţiilor din Vadul lui Vodă. Potrivit responsabilului, inundaţiile au provocat pagube materiale de peste 11 milioane lei, dintre care 1,67 milioane reprezint pierderile municipalităţii, celelalte fiind ale agenţilor economici care activează în zona plajei din Vadul lui Vodă. 
În urma discuţiilor, membrii Comisiei pentru situaţii excepţionale au stabilit câteva priorităţi pentru înlăturarea consecinţelor inundaţiilor din anul trecut şi pentru evitarea unor asemenea situaţii pe viitor, care urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2009. Este vorba de întărirea zidului de protecţie din preajma Staţiei de pompare a apei din oraşul Vadul lui Vodă şi procurarea unui nou branşament electric pentru această staţie, pentru a asigura securitatea alimentării cu apă potabilă a municipiului Chişinău. Urmează a fi amenajată şi plaja din zonă de odihnă, iar la propunerea primarului oraşului Vadul lui Vodă, va fi înaintat în Consiliul  municipal Chişinău un proiect de decizie privind alocarea surselor financiare pentru reparaţia unei porţiuni de drum, distrusă în urma inundaţiilor. Membrii comisiei au făcut şi alte propuneri în acest sens, care vor fi examinate şi se vor identifica mijloace financiare pentru executarea lucrărilor. 
În context, primarul general a apreciat profesionalismul de care au dat dovadă colaboratorii Serviciului situaţii excepţionale şi serviciilor municipale în gestionarea crizei din Vadul lui Vodă din perioada inundaţiilor şi nu au admis agravarea situaţiei. Dorin Chirtoacă a menţionat că şi-ar dori ca în permanenţă toate serviciile să activeze la fel. Edilul Chişinăului a afirmat că după ce vor fi sistematizate toate propunerile făcute în cadrul şedinţei, vor fi înaintate propuneri privind alocarea surselor financiare necesare pentru executarea lucrărilor. Primarul general a subliniat că până la începerea sezonului de odihnă în anul 2009, urmează a fi încheiate toate lucrările planificate pentru înlăturarea consecinţelor inundaţiilor din Vadul lui Vodă. 
Potrivit Legii privind administraţia publică locală, primarul general este preşedintele Comisiei pentru situaţii excepţionale a municipiului Chişinău. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău