Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Continuarea lucrărilor de reabilitare a trotuarelor pe strada Alexei Șciusev

   1196

Primăria municipiului Chișinău informează că pe strada Alexei Șciusev contină lucrările de reabilitare a trotuarelor.

În prezent sunt desfășurate lucrări pe mai multe porțiuni, pe ambele părți ale carosabilului. Astfel, în perimetrul străzilor Vlaicu Pârcălab și Mihai Eminescu are loc decaparea asfaltului vechi și pregătirea pentru montarea bordurilor noi. Totodată, pe porțiunea de la str. N. Iorga până la str. M. Cebotari sunt executate lucrări de aplicare a pavajului.

Proiectul privind reabilitarea trotuarelor din strada Alexei Șciusev este unul multianual și presupune amenajarea integrală a spațiului pietonal, de la str. Tighina până la bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. 

Primarul General, Ion Ceban, a menționat că municipalitatea depune în continuare eforturi pentru îmbunătățirea imaginii orașului, dar și pentru oferirea de condiții mai bune pentru chișinăuieni, inclusiv prin accesibilitatea trotuarelor.