Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Campania de salubrizare de primăvară

   2277

Primăria municipului Chişinău anunţă că mâine, sâmbătă, 27 aprilie 2013, vor continua acţiunile de salubrizare, în cadrul campaniei de curăţenie de primăvară. În acest sens, angajaţii Primăriei Chişinău, ai subdiviziunilor şi întreprinderilor municipale vor organiza ultima acţiune de curăţenie în cadrul bilunarului din acest an în Parcul „Valea Morilor", cu începere de la ora 9.00.

De asemenea, preturile de sector vor organiza acţiuni de salubrizare, cu implicarea serviciilor şi întreprinderilor din sector, în parcuri.

Primăria Chişinău invită toţi locuitorii municipiului, asociaţiile de locatari şi voluntarii să participe la acţiunile de salubrizare a oraşului, în cadrul programului de curăţenie de primăvară şi îndeamnă agenţii economici, conducătorii instituţiilor publice, să amenajeze teritoriile adiacente imobilelor pe care le deţin sau îşi desfăşoară activitatea.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău