Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Mesajul de felicitare al viceprimarului de ramură, Angela Cutasevici, cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului (VIDEO)

   2017

Ziua de 5 octombrie e Ziua mondială a Educaţiei/Ziua Profesională a Lucrătorilor din Învăţământ, a celor care au menirea de a dăscăli, de a modela caractere. Ziua mondială a Educaţiei este sărbătorită anual în întreaga lume, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice, al căror rol este vital pentru reconstrucţia socială, economică şi intelectuală a fiecărei ţări. 

Profesorul dă contur viitorului. Prin munca sa asiduă, prin perseverenţă şi dragoste, prin spiritul creator oferă amploare zilei de azi și de mâine. Din inima-i mare porneşte îndemnul pentru cunoaştere, pentru perfecţiune şi înălţare spre culmile deosebitului. Bonomia sa înaripează visurile măreţe. Îndemnul cald - spre performanţe, aprofundare şi valorificare a propriului eu. A fi profesor este o vocaţie. Profesorul este un artist, care nu așteaptă aplauze de la spectatorii săi.

Zilnic, profesorul are nevoie de puteri noi pentru inspirație, dar şi de statornicie şi perseverenţă pentru că uneori va fi singurul care va crede şi va încălzi lucrul cel mai de preţ si cel mai sensibil din lume - Inima de copil!

Dragi educatori, învățători, profesori! Scumpi colegi! Vă felicit cordial cu această ocazie, dorindu-vă să aveţi mereu parte de inspiraţie şi entuziasm, putere pentru creaţie şi pentru valorificarea propriilor idei. Să Vă ghideze mereu optimismul şi dorinţa de nou, iar orice efort să fie răsplătit cu gratitudine de discipolii Dvs.!