Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Lucrările de construire din str. Ciuflea au fost stopate

   2369

Primarul general Dorin Chirtoacă a dispus sistarea valabilităţii autorizaţiei de construire eliberată SRL „Plugarul" şi stoparea executării lucrărilor de construcţie a „Centrului cultural-ştiinţific. Bloc locativ cu obiecte de menire socială şi comercială la parter „ciclul zero", din str. Ciuflea.

Potrivit dispoziţiei primarului, stoparea lucrărilor a servit faptul că în procesul de proiectare şi executare a lucrărilor de construire a obiectivului au apărut un şir de modificări, că documentaţia de proiect nu a fost coordonată cu SRL „Corina", potrivit contractelor de investiţie, că lipseşte delimitarea clară a terenurilor, că obiectivele sunt amplasate în liniile roşii şi lipsesc avizele verificatorilor de proiecte, dar şi expertiza tehnică a proiectului. Astfel, nu au fost respectate prevederile Regulamentul privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor, aprobat prin Hotărâre de Guvern.

 Lucrările vor putea fi reluate după obţinerea unei noi autorizaţii de construire şi modificarea proiectului, care urmează a fi ajustat, avizat şi verificat în modul stabilit. Investitorii, SRL „Plugarul" şi SRL „Corina" urmează să prezinte, în termen de 10 zile, actele necesare potrivit Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor şi delimitarea terenurilor în raport cu terenurile domeniului public şi liniile roşii stradale.

Controlul executării prevederilor dispoziţiei primarului general vor fi asigurate de Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii, Inspecţia de Stat în Construcţii, Pretura sectorului Centru şi participanţii la procesul de proiectare şi construire.  

          Direcţia Relaţii Publice a                                 08.02.2008

          Primăriei mun. Chişinău