Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Consultare publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea documentului Chișinău-Oraș Verde-Planificare Strategică”

   2105

ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie

,,Cu privire la aprobarea documentului Chișinău-Oraș Verde-Planificare Strategică"

Primăria municipiului Chișinău inițiază, începând cu data de 05.12.2019, consultarea publică a proiectului de decizie ,,Cu privire la aprobarea documentului Chișinău-Oraș Verde-Planificare Strategică"

Scopul proiectului urmărește stabilirea unei liste de priorități investiționale pentru municipiul Chișinău, dezvoltarea durabilă, dezvoltarea tehnologiilor pentru orașe inteligente, promovarea conceptului de oraș verde și  identificarea acțiunilor prioritare care să minimizeze reducerea de CO2 și să optimizeze infrastructura existentă în scopul unei dezvoltări durabile. Astfel, s-a elaborat Planificarea Strategică pentru Oraș Verde, în intervalul de timp august 2018 - decembrie 2019. Acest proiect a fost inițiat ca parte a Programului pentru Orașe Verzi, al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cel mai mare program integrat de dezvoltare urbană de acest gen, atrăgând participarea a peste 20 de orașe și vizând 100 de orașe până în 2025.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului - elaborarea și aprobarea Planificării Strategice „ Chișinău- Oraș Verde- Planificare Strategică " care stabilește acțiunile prioritare, integrate pe sectoarele de dezvoltare urbană în orașul Chișinău.

Prevederile de bază ale proiectului - vizează condițiile, procedurile, căile și modul de realizare de către persoanele fizice și juridice interesate a accesului la documentele și informațiile oficiale deținute de către Aparatul Primăriei municipiului Chișinău, precum și obligațiile și drepturile funcționarilor responsabili de furnizarea documentelor și informațiilor oficiale.

Beneficiarii proiectului - Primăria municipiului Chișinău.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt: asigurarea promovării și punerii în aplicare a documentului „Planificare Strategică - Chişinău - Oraş Verde"  și identificarea potențialilor parteneri și investitori în vederea asigurării financiare a obiectivelor conform priorităților stabilite.

Impactul estimat al proiectului de dispoziție -  diminuarea efectelor negative în ceea ce privește mediul înconjurător, cauzată de activitatea sectoarelor de dezvoltare urbană.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare:

-          Legea nr. 239 din 13.11.2018 „Privind transparența în procesul decizional"

-          Legea nr. 982 din 11.05.2000 „Privind accesul la informație" 

-          Hotărârea Guvernului nr. 967 din 09.08.2016 „Cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional"

-          Dispoziția Primarului general interimar nr. 403-d din 14 iunie 2019 „Cu privire la informarea publicului despre inițierea elaborării proiectelor de acte normative de interes public în cadrul autorităților administrației publice municipale" 

-          Metodologia pentru dezvoltare a Planurilor de Acțiuni pentru Orașe Verzi pregătită pentru BERD de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Consiliul Internațional pentru Inițiativele de Mediu Locale (ICLEI)

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la data de 24 decembrie, 2019, pe adresa dl Serghei Bejenari, pe adresa electronică: projects.manager@pmc.md, sau pe adresa Primăriei municipiului Chișinău: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, MD 2012, Direcția generală locativ-comunală și amenjare.

Proiectul de decizie „Cu privire la aprobarea documentului „Chișinău - Oraș Verde - Planificare Strategică" și nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială a Primăriei municipiului Chișinău: www.chisinau.md și la sediul Primăriei municipiului Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, Direcția generală locativ - comunală și amenajare - Serviciul eficiența energetică și investiții, tel. 0(22)-24-12-58.