Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Sortează deșeurile menajere la sursă! Utilizează corect compartimentele cu inscripția: „BIODEGRADABILE” și „RECICLABILE”  

   1475

Primăria Municipiului Chișinău îndeamnă cetățenii să sorteze corect deșeurile menajere la platformele modulare de acumulare.

În acest context, municipalitatea continuă Campania de informare privind regulile de sortare la sură și stocare a deșeurilor menajere pe platformele modulare.

Astfel, sortarea deșeurilor menajere poate fi făcută și prin sortarea la platformele modulare. Acestea sunt locuri special amenajate, unde pot fi depozitate deșeurile, în funcție de tipul lor, astfel încât să poată fi reciclate și reutilizate în mod corespunzător.

În compartimentul cu inscripția BIODEGRADABILE, aruncăm resturile de la bucătărie și cele de fructe și legume. Tot aici, la „biodegradabile”, scuturăm sacul de la aspirator, aruncăm bureții de bucătărie, șervețelele umede, mucurile de țigară, scutecele, zațul de cafea, pliculețele de ceai și tot ce se încadrează în categoria biodegradabile.

În compartimentul cu inscripția deșeuri RECICLABILE aruncăm doar: hârtia, cartonul, sticla, plasticul, lemnul și dozele de metal.

De reținut că în casă, deșeurile reciclabile le sortăm în punga de culoare verde, iar cele biodegradabile – în punga de culoare neagră.

Fii parte și tu a campaniei municipală de informare și sensibilizare a opiniei publice #Esimplusasortezi #Sorteazadeseurile #Protejeazamediul #eusortez lansată de Primăria Municipiului Chișinău, Î.M. Regia „Autosalubritate” și A.O. „Reciclare”.