Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Situaţia în Chişinău în urma ploilor de săptămâna trecută

   2218

Primăria municipiului Chişinău informează că în urma ploilor puternice de săptămâna trecută, de pe 14 și respectiv, 17 iunie 2016, au fost doborâți sau avariați 72 de arbori din Chișinău. Tot în urma stihiei au fost distruse acoperișuri pe o suprafață de  5 mii m², iar în suburbii - or. Cricova, c. Grătiești și s. Trușeni au fost inundate subsoluri, beciuri și fântâni. Informația a fost prezentată luni, 20 iunie 2016, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Pe 14 iunie, căderea unui copac pe str. V. Lupu din sectorul Buiucani a provocat moartea unei femei de 40 de ani, iar un alt caz de la Botanica  - o creangă a căzut peste o tânără, provocându-i leziuni la coloană. 

Potrivit pretorului de Buiucani, Valeriu Nemerenco, municipalitatea a asigurat organizarea funeraliilor pentru femeia de 40 de ani, iar familia acesteia va primi ajutor material din Fondul de Rezervă al municipiului Chișinău, în sumă de 20 mii lei.

Pe bd. Ștefan cel Mare, mai mulți copaci s-au înclinat din cauza ploii, în perimetrul str. Bulgară-str. Tighina. Din acest motiv a fost sistat temporar traficul rutier pe durata intervenției muncitorilor de la ÎM "Spații Verzi".

Majoritatea situațiilor problematice au fost remediate sau sunt spre finisare astăzi și mâine (20-21.06.2016). Serviciile municipale de profil au intervenit prompt în toate cazurile problematice, muncitorii de la "Spațiile Verzi" lucrând inclusiv noaptea și în zilele de odihnă. În perioada următoare vor fi evacuate crengile și lemnul adunat ca și consecință a ploilor.

În context, viceprimarul Nistor Grozavu, a solicitat ÎM "Spații Verzi" prezentarea unei informații privind înlocuirea treptată a arborilor doborâți de ploi cu alții noi, astfel ca plantările să nu afecteze mult viața orașului.

Cetăţenii care vor să sesizeze autorităţile în privinţa pagubelor produse de averse, sunt îndemnaţi să o facă la telefonul: 022-22-22-67 - Dispeceratul Central Municipal.