Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale de weekend, pe 20 și pe 21 ianuarie 2024

   821

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă și duminică, 20 și 21 ianuarie 2024, orele 14:00-17:00, persoanele de vârsta a treia sunt invitate la Palatul de Cultură al Feroviarilor, bd. Decebal, 2, la spectacolele muzicale tradiționale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”.

Inițiativa datează din iunie 2022 și oferă oportunități publicului de diferite vârste de a petrece timpul alături de semeni și într-o atmosferă plăcută.

Organizatorii Proiectului socio-cultural de weekend sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.