Pagina oficială a Municipiului Chișinău

SA „Apă-Canal Chişinău” a dat în exploatare un nou depozit pentru stocarea nămolului de la Staţia de Epurare

   3825

Primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a întreprins astăzi o vizită de lucru la Staţia de Epurare a Apelor  Reziduale, unde a fost dat în exploatare un nou depozit pentru stocarea nămolului, cu o capacitate de 250 mii m³. Locaţia va putea fi utilizată vreme de 5 ani, în condiţiile când, anual, la Staţie se acumulează circa 50 mii m³ de reziduuri deshidratate.

Edilul capitalei a ţinut să remarce că şi pe teritoriul Staţiei, acum când se desfăşoară transportarea, mirosul de nămol lipseşte, astfel că nu există temeri că locuitorii oraşului vor simţi acest miros. „În cazul când va apărea miros, oamenii trebuie să ştie că acesta se datorează transportării, iar pentru că suntem în perioada rece, s-ar putea să nu apară", a spus Dorin Chirtoacă.

Edilul -şef a mai menţionat că lucrurile asumate de municipalitate au fost realizate, iar din august, 2010, de când a fost iniţiat procesul de deshidratare a nămolului prin metoda „geotube„ problema mirosului neplăcut de la Staţia de Epurare a dispărut.  

Lucrările de depozitare definitivează procesul de procersare a nămolului. Acum este gata pentru exploatare depozitul nr. 2, iar de la începerea utilizării tehnologiei geotibe (de deshidratare a nămolului în saci „geotube", cu utilizarea substanţelor  de coagulare), a fost construit depozitul nr. 1. Acum respectivul nămol se fermentează, se stabilizează.

Nămolul deshidratat în sacii geotube este evacuat odată pe an, iar în lunile noiembrie-decembrie are loc depozitarea lui (întrucât temperatura este un catalizator al proceselor biochimice). Şeful Regiei „Apă-Canal", Constantin Becciev spune că în acest mod activează toate staţiile de epurare din Europa, atât că acolo, tehnologia „geotube" nu este utilizată pentru întreprinderi atât de mari ca în Chişinău.

Directorul SA „Apă-Canal Chişinău" declară că şi în cazul când va fi încheată construcţia Staţiei de Epurare, când nămolul va fi deshitratat pe cale mecanică, şi atunci aceste depozite vor fi folosite în deplină măsură.

În continuare  SA „Apă-Canal Chişinău" intenţionează să propună nămolul desfhidratat, fermentat şi stabilizat spre utilizare producătorilor agricoli, pentru a fi utilizat ca fertilizant.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău