Proiectul bugetului municipal Chișinău pentru anul 2024 va fi supus consultărilor publice

   1465

Primăria Municipiului Chișinău informează că proiectul bugetului municipal pentru anul 2024, este definitivat și va fi supus consultărilor publice în perioada următoare. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 26 februarie, curent.

Potrivit viceprimarului Olga Ursu, la fel ca și în cazul proiectul de decizieprivind aplicarea taxelor locale, proiectul principalului document financiar al Municipiului Chișinău, va fi consultat în termenele stabilite de lege.

E de menționat că, pentru consultarea proiectului de decizie privind aplicarea taxelor locale, în acest an, au fost organizate 20 de sesiuni de dezbateri în cadrul celor 5 preturi de sector, cu participarea reprezentanților mediului academic, asociații de business, asociații de investitori străini, precum și Consiliile consultative de pe lângă Primarul General.

Toate propunerile înaintate în cadrul consultărilor publice au fost examinate, unele dintre acestea fiind incluse în proiectul de decizie privind aplicarea taxelor locale, care este finalizat pentru a fi inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Chișinău.