Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Pregătirea cimitirelor de sărbătoarea Paştele Blajinilor

   6995

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă a întreprins astăzi o vizită de lucru la cimitirul „Sfântul Lazăr" din capitală, unde s-a documentat la faţa locului despre buna pregătire a serviciilor abilitate către sărbătoarea Paştele Blajinilor. Edilul-şef a fost însoţit de Vadim Cojuşneanu, directorul ÎM „Combinatul Servicii Funerare", Iacob Capcelea, directorul Parcului Urban de Autobuze, Pavel Ene, directorul cimitirului „Sfântul Lazăr", Luminiţa Suveică, directorul Direcţiei Sănătăţii şi Silviu Muşuc, şeful Poliţiei Municipale.

Primarul general a remarcat după inspectare, că cel mai mare cimitir din Chişinău este salubrizat şi amenajat cum se cuvine, despre acest lucru au vorbit şi cetăţenii prezenţi în zonă, care au schimbat câteva vorbe cu Dorin Chirtoacă. Totodată, primarul a făcut un apel către chişinăuieni în vederea abţinerii de la acţiuni ce nu se încadrează în specificul sărbătorii Paştele Blajinilor (precum consumul de băuturi alcoolice în exces sau chefuri).

Şeful administraţiei municipale s-a interesat şi de problemele Serviciului Funerar, inclusiv de cazul privind tăierea crucilor de pe 2 morminte. În acest sens, Dorin Cirtoacă a solicitat intensificarea pazei obiectivului pe timp de noapte şi identificarea făptaşilor, spre a evita pe viitor asemenea incidente.

Directorul cimitirului „Sfântul Lazăr", Pavel Ene a menţionat că cei 23 de lucrători de salubrizare ai Serviciului Funerar şi-au intensificat activitatea în luna curentă, lucrând zi de zi pentru a pregăti teritoriul de sărbătoarea „Paştele Blajinilor". Zilnic sunt evacuaţi circa 100-120 metri cubi de deşeuri, iar 2-3 zile după sărbători volumul de lucru  va fi de câteva ori mai mare, în condiţiile când, de obicei, de Blajini, cimitirul este vizitat de zeci şi sute de mii de cetăţeni, a mai spus directorul cimitirului „Sf. Lazăr".

Pe data de 1 şi 2 mai, pe teritoriul cimitirului menţionat vor fi amplasate 4 cisterne cu apă potabilă, 70 cisterne cu apă tehnică şi 70 WC-uri mobile.

Duminică şi luni, pentru menţinerea ordinii publice în cele 47 cimitire de pe teritoriul municipiului Chişinău, vor fi încadraţi circa 1000 reprezentanţi ai forţelor de ordine, care vor fi în serviciu de la 6.30 dimineaţa şi până sera, când va pleca ultimul vizitator, a informat Silviu Muşuc, vicecomisar al municipiului Chişinău, şeful Poliţiei Municipale.

Silviu Muşuc a făcut un apel către conducătorii auto care se vor deplasa la mormintele rudelor şi apropiaţilor, să-şi parcheze maşinile mai departe de cimitir sau să se deplaseze mai mult cu transportul public, pentru a evita blocajele de trafic în zonă.

Potrivit sursei citate, în preajma cimitirului „Sf. Lazăr" va patrula şi cavaleria Regimentului „Scut", spre a evita incidente provocate de persoanele aflate în stare de ebrietate. 

La intrările în cimitirul „Sfântul Lazăr" din str. Doina, duminică şi luni vor fi amplasate 4 ambulanţe, iar alte 2 - la Cimitirul Central din str. A. Mateevici.

Deplasarea chişinăuienilor, duminică şi luni, la mormintele rudelor şi apropiaţilor către cimitirul „Sf. Lazăr" va fi asigurată de 60 de autobuze, care vor circula gratuit pe rutele 27 şi „D" (care pornesc de pe bd. Renaşterii Naţionale) şi pe ruta „C", a căruit traseu începe de la str. V. Alecsandri, (fosta Baie Centrală). Către cimitirul „Sf. Lazăr" vor mai circula şi 180 microbuze care îşi au traseul prin cartierul Poşta Veche.

 

   

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău