Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Organizarea târgurilor cu produse autohtone în sectoarele capitalei, în weekend-ul: 26-27 noiembrie 2022

   566

Primăria municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 26-27 noiembrie 2022, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace cu produse și mărfuri autohtone. Acțiunile au drept scop susținerea producătorilor locali și asigurarea locuitorilor capitalei cu mărfuri agricole de sezon.

În sectorul Botanica, pe bd. Dacia, 16/1, va avea loc Târgul de weekend al producătorilor autohtoni, organizat de AO „Perspectiva", în colaborare cu Pretura de sector.

În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford", bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 26 noiembrie 2022, va avea loc târgul „EcoLocal", cu produse alimentare și nealimentare autohtone ecologice, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.

În același sector, Parcul „Alunelul", Calea Ieșilor, 11/4, va avea loc Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest", desfășurat în colaborare cu Pretura Buiucani.

În sectorul Centru, pe adresele: str. N. Testemițanu, 13 și str. N. Testemițanu, 30, vor avea loc iarmaroace cu fructe și legume cultivate de producătorii autohtoni.

Pe str. Tiraspol, 5-9 (în preajma Gării) va avea loc Târgul de vechituri.

În sectorul Râșcani, pe adresele: Calea Orheiului, 109/2 și str. Ceucari 8, va avea loc Târgul producătorilor autohtoni cu fructe și legume.

În același sector, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6, va avea loc Târgul pentru comercializarea fructelor, legumelor și produselor apicole autohtone.