Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Monumentul în memoria victimelor regimului stalinist

   2941

Primăria municipiului Chişinău informează că lucrările asupra monumentului în memoria victimelor regimului stalinist, în primă etapă, în gips, au fost finalizate. În dimineaţa zilei, compoziţia arhitecturală a fost transportată în Bielarus, unde urmează a fi turnată în bronz.

Autorul lucrării este artistul plastic Iurie Platon. Viitorul monument are circa 3 metri înălţime şi 12 metri lungime. Sculptura reprezintă drama prin care au trecut mii de oameni deportaţi în Siberia, iar autorul încearcă să redea momentul distrugerii familiilor şi transformarea acestora în piese de tren. Lucrările de turnare în bronz a monumentului vor dura 4 - 5 luni, după care acesta va fi amplasat în scuarul Gării Feroviare din Chişinău.

Prezent la Fondul Plastic al Uniunii Artiştilot Plastici din Republica Moldova Moldova, unde s-au executat lucrările, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat că acest monument reprezentă recunoştinţa autorităţilor faţă de acei oameni nevinovaţi care, în anii 1941 şi 1949, au fost deportaţi de către Imperiul Sovietic.

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău