Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Mihai Volontir – cetăţean de onoare al municipiului Chişinău

   2391

Actorul şi regizorul Mihai Volontir a devenit Cetăţean de Onoare al municipiului Chişinău, cea mai onorantă distincţie acordată de administraţia publică locală.

O decizie în acest sens a fost votată marţi, 4 martie 2014, de către Consiliul municipal Chişinău. Titlul de cetăţean de onoare a fost acordat maestului Volontir în semn de recunoştinţă şi omagiu adus marelui artist.

Mihai Volontir a devenit cunoscut publicului în calitate de actor al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" din Bălţi, cât şi pentru rolurile sale din filme: „Se caută un paznic", 1967, „Dimitrie Cantemir" 1973, „Ţiganii" 1979, „Întoarcerea lui Budulai" 1984 etc.

În anul 2000, artistul Mihai Volontir a fost desemnat Cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldoveneşti.   

 Pe 9 martie, 2014, Mihai Volontir va marca jubileul de 80 de ani.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău