Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Locuitorii capitalei au avut parte de diverse activități la cortul Primăriei Chișinău din Orășelul European

   1179

Primăria Municipiului Chișinău a desfășurat diverse activități și organizat surprize pentru oaspeții care au vizitat sâmbătă, 13 mai, curent, cortul municipalității din Orășelul European, amplasat în Piața Marii Adunări Naționale, în contextul Zilei Europei la Chișinău.

Cetățenii și oaspeții capitalei au avut posibilitatea să lase sugestii și propuneri în scris în adresa autorităților capitalei, despre faptul cum văd ei dezvoltarea orașului și crearea condițiilor confortabile de trai.

Tot aici, viceprimarii, împreună cu reprezentanții subdiviziunilor Primăriei au răspuns la întrebările locuitorilor orașului Chișinău și au oferit asistență pentru depunerea petițiilor, cererilor, pentru înscrierea online la școală sau la grădiniță.

De asemenea, pentru copii a fost prevăzută o zonă de creație, unde cei mici au desenat împreună cu voluntarii de la Centrul Municipal de Tineret Chișinău și de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. 

Cortul Primăriei Chișinău a fost vizitat și de Excelența Sa, Ambasador, șeful Delegației Uniunii Europene în RM, Jānis Mažeiks, unde au fost prezentate către public informații despre proiectele dezvoltate de municipalitate, în parteneriat sau cu suportul Uniunii Europene, pe domenii strategice de dezvoltare ale orașului, precum: eficiența energetică, drumuri și transport, apă și canalizare, managementul deșeurilor și alte proiecte, pentru un oraș curat și european.

Menționăm că activitățile s-au desfășurat în contextul Zilei Europei la Chișinău, iar Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale, au fost organizate în acest an în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău, care împărtășește valorile europene și dezvoltă proiecte importante pentru locuitorii municipiului, cu suportul și în parteneriat cu Uniunea Europeană.

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟑 este despre pace, solidaritate și unitate.