Pagina oficială a Municipiului Chișinău

La Chişinău s-a desfăşurat Ziua naţională a înverzirii

   2273

Peste 11 mii de arbori au fost plantaţi sâmbătă în municipiul Chişinău în cadrul Zilei Naţionale a înverzirii „Un arbore pentru dăinuirea noastră”. Totodată, alte 10 mii arbori şi 10 mii de arbuşti, majoritatea trandafiri, au fost sădiţi pe parcursul săptămânii trecute. 
Potrivit lui Eliferie Haruţa, director al Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi, majoritatea arborilor sădiţi sunt frasini, arţari, tei şi paltini. Materialul săditor a fost achiziţionat de la întreprinderile silvice ale Agenţiei „Moldsilva”. În acest an,  preţul unui puiet a variat între 20 – 25 lei, iar a trandafir a fost de 9 lei. Cheltuielile necesare pentru desfăşurarea campaniei de înverzire în capitală au fost suportate de Ministerul Ecologei şi Resurselor Naturale, care a alocate 250 mii lei şi Consiliul Municipal Chişinău, peste 100 mii lei. 



În această săptămâna, serviciile municipale vor continua activităţile de reanimare a zonelor verzi. Astfel, vor fi întreprinse măsuri pentru amenajarea spaţiilor verzi şi pregătirea zonelor de agrement pentru sezonul estival.
Referindu-se la acest subiect, primarul general Dorin Chirtoacă a menţionat necesitatea elaborării unui concept de dezvoltare a spaţiilor verzi din capitală. Şeful administraţiei municipale a accentuat importanţa menţinerii unei evidenţe stricte a zonelor plantate, astfel încât să nu se mai revină la teritoriile plantate anterior. 
Direcţia Relaţii Publice,


Primăria mun. Chişinău