Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inaugurarea unui bloc renovat al Centrului Militar Municipal

   4066

Peste 5 milioane lei a alocat Primăria municipiului Chişinău pentru construcţia noului bloc al Centrului Militar Municipal, care a fost inaugurat astăzi, în cadrul Zilei Recrutului.

La eveniment a fost prezent primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă şi ministrul Apărării Vitalie Marinuţa. Edilul-şef al Chişinăului s-a familiarizat cu condiţiile în care activează în prezent angajaţii Centrului, dar şi a trecut controlul medical general, la fel cum o fac recruţii în procesul de recrutare şi încorporare. Medicii i-au confirmat aptitudinea pentru serviciul militar.

În context, Dorin Chirtoacă a declarat că prin reconstrucţia Centrului Militar Municipal, imobil aflat în gestiunea Ministerului Apărării al Republicii Moldova, Primăria Chişinău a îmbunătăţit condiţiile în care sunt examinaţi recruţii, adică tinerii din municipiu. „Deşi Primăria are un buget în descreştere în ultimii ani, am reuşit să găsim banii necesari pentru a realiza acest proiect şi să creăm în acest fel condiţii adecvate pentru secolul XXI. Îi felicit pe angajaţii Centrului cu ocazia acestui eveniment şi sunt bucuros că cetăţenii noştri vor beneficia de servicii mai bune", a menţionat primarul de Chişinău.

La rândul său, ministrul Apărării a mulţumit Primăriei Municipiului Chişinău pentru renovarea capitală a edificiului şi a urat recruţilor din municipiul Chişinău multă voinţă, încredere şi rezistenţă în perioada satisfacerii serviciului militar.

„Deoarece astăzi 71 de tineri din municipiul Chişinău vor fi înrolaţi în Armata Naţională, vă îndemn să purtaţi cu cinste şi onoare uniforma militară, să respectaţi disciplina şi să nu uitaţi niciodată jurămîntul de credinţă patriei şi poporului R. Moldova", a subliniat ministrul Apărării.

De menţionat că în această primăvară, Centrul Militar Municipal va înrola în armată 200 de tineri, originari din municipiul Chişinău. Potrivit legislaţiei naţionale, încorporarea tinerilor se desfăşoară de patru ori pe an, iar durata serviciului militar în Forţele Armate este de 12 luni.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău