Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Implementarea noilor tarife pentru călătoriile în transportul public

   3308

Primăria municipiului Chișinău anunță despre implementarea noilor tarife pentru călătoriile în transportul public, ce are scopul de echilibrare a cheltuielilor de mentenanță a rețelei transportului public municipal.

Astfel, din 1 iulie 2022, prețul unui bilet de călătorie cu troleibuzul sau autobuzul în capitală, inclusiv în suburbii, va constitui șase lei. De asemenea, călătorii care folosesc frecvent transportul public vor avea posibilitatea de a-și procura abonamente, care vor diminua prețul biletelor până la cinci ori, în funcție de numărul călătoriilor și durata abonamentului.

Prețul unui abonament lunar va constitui 234 de lei, un abonament pentru trei luni va costa 594 de lei, iar un abonament de șase luni - 972 de lei. În cazul unui abonament lunar, două călătorii pe zi vor costa câte 3,9 lei, atât în troleibuz, cât și în autobuz. Două călătorii zilnice cu abonamentul pentru jumătate de an, vor costa 2,6 lei fiecare, iar dacă numărul de călătorii crește până la șase pe zi, atunci prețul unei călătorii va scădea sub doi lei.

E de menționat că abonamentele vor fi valabile pentru troleibuze și autobuze la același tarif, atât în oraș cât și în suburbii. Totodată, până la epuizarea stocurilor de bilete, pasagerilor le vor fi eliberate bilete de călătorie în valoare de șase lei.

Abonamentele pentru transportul public din municipiul Chișinău pot fi găsite în următoarele puncte de vânzare din Capitală:

Chioșc nr. 3, str. Tighina, 36;

Chioșc nr. 6, str. Ismail, 84;

Chioșc nr. 13, bd. Renașterii Naționale, 7;

Chioșc nr. 24, str. Ion Creangă, 1;

Chioșc nr. 54, str. Mitropolit Varlaam, 50;

Chioșc nr. 111, str. Muncești, 402;

Chioșc nr. 117, str. Independenței, 24/4, colț bd. Cuza Vodă;

Chioșc nr. 183, str. Mircea cel Bătrân, colț cu str. Prof. Ion Dumeniuc;

Chioșc nr. 188, str. Meșterul Manole, colț str. Vadul lui Vodă;

Chioșc nr. 189, str. Maria Drăgan, colț str. Ciocana;

Chioșc nr. 190, str. Voluntarilor, 10;

Chioșc nr. 192, str. Maria Drăgan, 12;

Chioșc nr. 193, str. Meșterul Manole, colț cu str. Vadul lui Vodă;

Chioșc nr. 194, str. Alecu Russo, 28;

Chioșc nr. 196, str. Alba Iulia, 89;

Chioșc nr. 197, str. Iuri Gagarin, 5;

Chioșc nr. 198, str. Feredeului, 4;

Chioșc nr. 199, str. Arborilor, 21 (vizavi de Spitalul municipal nr.1);

Chioșc nr. 200, str. Meșterul Manole, 12;

Chioșc nr. 203, str. Salcâmilor, 22/3;

Chioșc nr. 205, str. Ismail, colț cu bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 3;

Chioșc nr. 206, str. Igor Vieru, 13;

Chioșc nr. 208, Prof. Ion Dumeniuc, 12;

Chioșc nr. 210, bd. Mircea cel Bătrân, 15;

Chioșc nr. 212, str. Burebista 36, colț cu str. Cetatea Albă;

Chioșc nr. 216, str. Ion Creangă, 78;

Chioșc nr. 220, str. Igor Vieru, 4;

Chioșc nr. 228, str. Uzinelor, 17;

Chioșc nr. 230, str. Mitropolit G. Bănulescu Bodoni, 47, colț cu str. Columna;

Chioșc nr. 231, în subterana pietonală din apropierea magazinului Unic;

Chioșc nr. 233, or. Sângera, str. Chișinău;

Chioșc nr. 250, str. Ion Creangă, 22/2, colț cu str. Ștefan Neaga;

Chioșc nr. 252, str. Mitropolit Varlaam, 75;

Chioșc nr. 253, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, colț cu str. Alexandr Pușkin;

Chioșc nr. 254, bd. Ștefan cel Mare, colț cu str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni;

Chioșc nr. 303, bd. Decebal, 99;

Chioșc nr. 304, bd. Mircea cel Bătrân, 25;

Chioșc nr. 402, str. Zelinski, 7/1.

 

Alte puncte de vânzare se află în:

Parcul de troleibuze Nr. 1, str. Mitropolit Dosoftei, 146;

Parcul de troleibuze Nr. 2, str. Șoseaua Muncești, 350;

Parcul de troleibuze Nr. 3, str. Meșterul Manole, 8;

Parcul Urban de Autobuze, str. Sarmisegetusa, 51.

Adresele de unde pot fi procurate abonamentele pot fi găsite atât pe site-ul Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație www.dgtpcc.md, cât și pe paginile rețelelor de socializare ale Direcției. De asemenea, amplasarea punctelor de vânzare a abonamentelor pot fi găsite pe site-ul www.rtec.md al Regiei Transport Electric Chișinău și pe site-ul www.autourban.md al Parcului Urban de Autobuze.

În context, Primăria municipiului Chișinău informează că rețeaua de vânzare a abonamentelor urmează a fi extinsă.

În același timp, de tarife preferențiale sau de călătorii gratuite vor beneficia mai multe categorii de persoane. Este vorba despre elevi, studenți, pensionari pentru limita de vârstă, angajați în sistemul educațional, capi ai familiilor monoparentale și familiilor cu mulți copii, care vor beneficia de facilități la procurarea abonamentelor.

Conform legislației în vigoare, categoriile de persoane care vor beneficia de călătorii gratuite sunt:

- copiii cu vârsta de până la șapte ani;

- elevii claselor 1-4;

- pensionarii pentru limita de vârstă;

- persoanele cu dizabilități;

- funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat, angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră);

- carabinierii care se află în deplasări de serviciu;

- membrii gărzii populare înregistrați în municipiul Chișinău (care se deplasează în interes de serviciu cu insignă, legitimație și cu purtarea brasardei);

- cetățenii decorați cu distincția de stat "Ordinul Republicii", Eroii Uniunii Sovietice, Eroii Muncii Socialiste, persoane decorate cu odinele "Slava" de trei grade;

- veteranii de război și persoanele cu diferite grade de invaliditate;

- cetățeni de onoare ai municipiului Chișinău;

- angajații Inspectoratului Ecologic de Stat;

- colaboratorii Serviciului de Stat de Curieri Speciali;

- aleșii locali;

- persoanele supuse represiunilor politice;

- ofițerii Serviciului de Informații și Securitate.

Tarifele pentru călătoriile în transportul public din municipiul Chișinău nu au fost modificate din anul 2009, în timp ce cheltuielile pentru întreținerea rețelei de transport au crescut în fiecare an. Până în prezent, acestea au fost compensate din bugetul Primăriei, în detrimentul dezvoltării infrastructurii drumurilor, instituțiilor de învățământ sau celor medicale.

Din 2009, de la ultima majorare a tarifului, Primăria Capitalei a subvenționat transportul public cu 3,5 miliarde de lei. În acest an, din cauza scumpirii considerabile a carburanților și energiei electrice, volumul subvențiilor va depăși un miliard de lei, iar în situația în care veniturile rămân neschimbate, există riscul ca întreprinderile din sistemul de transport public să ajungă în prag de faliment. Odată cu implementarea noilor tarife, cheltuielile din sistemul de transport vor fi acoperite în mare măsură, volumul subvențiilor va scădea, iar resursele vor fi redirecționate în alte domenii de importanță vitală pentru municipiul Chișinău. 

Capitala are o alternativă, să se dezvolte!