Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Conducerea Primăriei a avut o întrevedere cu delegaţia Parlamentului European, condusă de Monica Macovei

   4020

Conducerea Primăriei municipiului Chişinău, în persoana viceprimarilor: Mihai Furtună şi Vlad Coteţ, a secretarului Consiliului municipal, Valeriu Didencu, a consilierului  municipal, Ion Gabura şi a şefului Cabinetului primarului general, Lilian Carp, a avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie a Parlamentului European, condusă de Monica Macovei, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova.

Viceprimarul Mihai Furtună a informat membrii delegaţiei Parlamentului European despre situaţia economică a municipiului Chişinău, ţinând să remarce că ponderea municipiului la formarea bugetului de stat este de 74 la sută, pe când Capitala utilizează un buget modest: echivalentul a 120-125 milioane Euro, ceea ce contribuie la acoperirea necesităţilor subdiviziunilor în proporţie de circa 45%.

Pentru o activitatea mai eficientă, municipalitatea este interesată în atragerea de proiecte cu finanţare externă, a mai menţionat Mihai Furtună, în acest sens viceprimarul solicitând delegaţiei Parlamentului European susţinere vizavi de accesul liber la fondurile europene. "Acesta ne-ar permite dezvoltarea municipiului într-o formulă mai bună".

Edilii Capitalei s-au referit şi la proiectele desfăşurate în ultima perioadă, informând oaspeţii despre proiectul de modernizare a transportului public municipal - procurarea a 100 troleibuze noi; demararea proiectului de reparaţie a 10 străzi, în valoare de 10 milioane Euro. Totodată, Primăria Chişinău conlucrează cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în vederea contractării a 22 milioane Euro, în scopul reparaţiei integrale a 6 străzi centrale din Chişinău.

Cadrul discuţiilor dintre părţi s-a mai axat pe: situaţia din cadrul Consiliului Municipal Chişinău şi funcţionalitatea municipalităţii în respectivele condiţii;  relaţiile dintre executivul şi deliberativul local; coruupţia şi controlul acestui fenomen în cadrul municipalităţii; reformele întreprinse în cadrul unor servicii, în scopul evitării falimentării întreprinderilor etc.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău