Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(VIDEO) Primăria Chișinău a adus un omagiu marelui poet, Mihai Eminescu

   2178

Viceprimarii municipiului Chișinău, alături de membrii cabinetului Primarului General, au depus flori la monumentul lui Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Național și la bustul de pe Aleea Clasicilor, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, la 171 de ani de la nașterea Luceafărului literaturii române.

Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a menționat că Eminescu este ultimul romantic care a lăsat drept moștenire posterității operele sale incontestabile.

„De mici învățăm și cântăm versurile lui Eminescu, iar mai  apoi iubim în stil eminescian și cunoaștem realitățile vieții prin scrierile sale. Eminescu este cel mai mare poet al nostru, inspirația celor îndrăgostiți de literatură și verbul matern", a declarat viceprimarul.

Edilul a mai precizat că de 64 de ani de la instalarea bustului pe Aleea Clasicilor, cei îndrăgostiți de poezia eminesciană, pot veni și mulțumi marelui poet pentru moștenirea culturală pe care a lăsat-o generațiilor.

Menţionăm că, pe parcursul zilei, în capitală vor fi organizate un şir de acţiuni online pentru promovarea culturii şi a operei eminesciene.

Astfel, publicul iubitor de cultură și poezie va putea urmări pe rețelele de socializare a Direcției Cultură programe tematice: recitaluri de versuri, programe artistice, discuții și prelegeri cu tematică eminesciană, întâlniri cu scriitori, lecturi publice, expoziții de carte și de pictură etc. 

De asemenea, în cadrul filialelor bibliotecii municipale „B. P. Hasdeu", critici literari, eminescologi și profesori universitari vor prezenta prelegeri despre viața și activitatea lui Mihai Eminescu.