Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Viceprimarul Olga Ursu a participat la expoziția cu vânzare a lucrărilor executate de persoane cu dezabilități

   1057

Viceprimarul Olga Ursu a participat vineri la expoziția cu vânzare a lucrărilor realizate manual de către persoane cu dezabilități. Evenimentul a avut loc în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dezabilități, marcată anual pe 3 decembrie.  

Responsabilul municipal a subliniat necesitatea organizării unor astfel de acțiuni, în scopul sensibilizării comunității față de problemele cu care se confruntă persoanele cu dezabilități. „Este important să dăm dovadă de solidaritate și empatie față de oamenii aceștia deosebiți, nu doar în data de 3 decembrie, când este marcată Ziua persoanelor cu necesități speciale, dar în fiecare zi”, a menționat Olga Ursu.

Viceprimarul a achiziționat și câteva lucrări expuse de persoanele cu necesități speciale, pentru a-i susține și a le aprecia talentul și dibăcia.

APL Chișinău depune eforturi susținute pentru ca toți cetățenii municipiului să se simtă membri deplini ai societății, ca nimeni să nu se simtă izolat sau exclus din societate.

O prioritate deosebită pentru Primăria Municipiului Chișinău reprezintă asigurarea accesului copiilor cu necesități speciale la studii.

La nivel de municipiu funcționează 67 de Centre de Resurse Educaţionale Incluzive, cu un contingent de 882 de copii încadrați în 714 instituţii de învăţământ primar şi secundar şi 168 de copii plasați în instituţiile de educaţie timpurie, ghidați de 73 de cadre de sprijin.

La nivel de municipiu funcționează un șir de programe și servicii care vin în suportul persoanelor cu dezabilități, precum:

Programul de Asistență socială personală, adresat persoanelor cu dezabilități severe;

Serviciul de îngrijire socială la domiciliu pentru persoanele cu dezabilități și singuratice;

Serviciul „Echipa Mobilă” pentru copii cu dezabilități;

Serviciul „Echipa Mobilă” pentru adulți cu dezabilități severe și accentuate; Serviciul ,,Asistență Personală” pentru copii cu dezabilităţi severe;

Serviciul „Casa Comunitară pentru copii cu dezabilități”;

Centrul de reabilitare „Casa Gavroche”;

Serviciul pentru copii cu dezabilități „Respiro”;

Centrul de plasament pentru copii „Lumina”, destinat inclusiv copiilor cu dezabilități accentuate și severe;

Centrele de recuperare a copiilor „Traian”, „Atenție” și „Casa Speranței”;

Centrul de zi pentru copiii cu boli rare și autism ,,Fluturele Albastru”;

Centrul „ADIR”, unde persoanele cu dezabilități pot beneficia gratuit de diverse metode de terapie și de consiliere psihologică;

Centrul de zi și activități „START”, un serviciu social destinat persoanelor cu dezabilități intelectuale.

De asemenea, în cadrul subdiviziunilor municipal funcționează programe destinate susținerii persoanelor cu deficient de vedere, celor cu deficient de auz, de asigurare cu glucometre a persoanelor cu diabet zaharat etc.

Totodată, în vederea consolidării infrastructurii pentru persoanele cu nevoi speciale și CES, din bugetul municipal au fost alocați 10 milioane de lei, inclusiv: pentru instalarea rampelor de acces în 42 de instituţii de învăţământ și amenajarea taberelor pentru copii.

APL Chișinău a declarat anul 2024 – Anul accesibilității în municipiul Chișinău, care reprezintă o inițiativă și un angajament intersectorial de dezvoltare și fortificare a domeniilor sociale, pentru creșterea calității vieții chișinăuienilor, inclusiv prin îmbunătățirea accesibilității în diferite aspecte ale vieții urbane.