Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Susţinerea persoanelor fără adăpost în perioada rece

   3562

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a dispus serviciilor municipale de profil implicarea promptă, în vederea adăpostirii pe timp de iarnă a persoanelor fără domiciliu. Edilul capitalei a solicitat asigurarea condiţiilor minim necesare pentru boschetari. „Pentru că sunt şi ei oameni vii şi trebuie să aibă un acoperiş pe timpul nopţii", a mai spus Dorin Chirtoacă. 

Primăria Chişinău îndeamnă cetăţenii să se implice în ajutorarea persoanelor care îngheaţă în stradă şi să apeleze Poliţia, la telefonul - „902". Dacă persoanele fără adăpost necesită şi asistenţă medicală, trebuie apelat Serviciul de Urgenţă - „903".

Boschetarii depistaţi în stradă vor fi transportaţi la Centrul de Triere al Vagabonzilor, din str. Maria Cebotari, unde pot rămâne până la 3 ore, în baza unei solicitări în scris şi la Centrul de Găzduire şi Orientare pentru Persoanele Fără Domiciliu Stabil, din str. Haltei, 2, unde pot fi adăpostite pe timp de noapte până la 75 de persoane.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău