Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul municipiului Chişinău a asistat la ceremonia de dezvelire a unei plăci comemorative

   2214

     Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a asistat la ceremonia de dezvelire a unei plăci comemorative la aniversarea a 100 ani de la moartea celebrului arhitect Alessandro Bernardazzi. Placa a fost instalată pe frontispiciul  edificiului de pe strada Sfatul Ţării, 23, casă în care a locuit cunoscutul arhitect în perioada anilor 1831-1907.

     Acţiunea, face parte din amplul program de manifestări organizate de municipalitate cu prilejul  împlinirii a 100 ani de la trecerea în eternitate a celui care timp de 22 de ani a lucrat, în calitatea sa de arhitect-şef al oraşului, la crearea coloritului arhitectural al Chişinăului.

     În alocuţiunea sa, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a remarcat faptul, că frumoasa şi unicala imagine a oraşului în care locuim, atât de înalt apreciată de vizitatori, o datorăm în exclusivitate lui Alessandro Bernardazzi. "Şi este o onoare pentru tânăra generaţie să-i urmeze nobila lucrare, a mai spus primarul, cu atât mai mult, că în ultimii ani, în Chişinău, au fost atestate mai multe abateri de la concepţia unui oraş modern  pentru care a pledat de-a lungul întregii sale activităţi vestitul arhitect".

      Astfel, momentul-cheie al ceremoniei, dezvelirea plăcii comemorative (proiectant -Victor Sava,  sculptor-Valeriu Doikov), a fost încredinţat de către edilul capitalei tinerelor absolvente ale Facultăţii Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice din Republica Moldova.  La manifestare au participat, de asemenea, oficiali de la Direcţia Cultură, Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare,  reprezentanţi ai Institutelor "Chişinău-proiect", "Urban-proiect" etc.

     Prima placă comemorativă consacrată marelui arhitect a fost amplasată pe faţada clădirii Primăriei oraşului Chişinău. Arhitectul Alessandro Bernardazzi a proiectat peste 30 de edificii în municipiul Chişinău şi în alte localităţi ale Basarabiei.   

    Direcţia Relaţii Publice a                        14.08.2007

    Primăriei mun. Chişinău