Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Georgiei la Chișinău

   892

Primarul General, Ion Ceban, a avut vineri o întrevedere cu Ambasadorul Georgiei în Republica Moldova, E.S., Levan Diasamidze.

Edilul capitalei i-a urat succes reprezentantului diplomației georgiene în activitatea recent începută la Chișinău. Totodată, Ion Ceban a salutat deschiderea autorităților georgiene în contextul consolidării relațiilor de colaborare dintre orașele noastre, precum și în vederea implementării și promovării proiectelor de interes comun.

În cadrul discuției, Primarul General a lansat o invitație către administrația orașului Tbilisi, de a participa la primul Forum Investițional al municipiului Chișinău (30 septembrie - 1 octombrie 2022).

Părțile au mai abordat și alte subiecte de interes comun, inclusiv fortificarea relațiilor de colaborare dintre cele două administrații publice, formalizate în cadrul Acordului de înfrățire Chișinău - Tbilisi, semnat în 2011.

În acest sens, cei doi oficiali au agreat o agendă bilaterală și vizite reciproce ale delegațiilor administrațiilor orașelor Chișinău și Tbilisi.