Pagina oficială a Municipiului Chișinău

O delegație de la Primăria Chișinău se află în vizită de lucru la Viena

   1322

O delegație de la Primăria Municipiului Chișinău, condusă de viceprimarul Olga Ursu se află într-o vizită de lucru la Viena, Austria.

Pe parcursul zilei de luni, delegația noastră a avut întrevederi și discuții cu reprezentanți ai Parlamentului și Primăriei din Viena.

În cadrul Parlamentului austriac, reprezentanții municipalității au discutat cu Deputatul Harald Troch și Maria Maltschnig, Secretarul Internațional al SPÖ, Partidul Social Democrat din Austria, despre proiectele Primăriei Chișinău și planurile de viitor.

La Primăria din Viena, delegația noastră a discutat cu consilierul municipal Nicole Krotsch, responsabilă de domeniul incluziune comunală a orașului Viena.

În contextul în care anul 2024 a fost declarat de Primăria Chișinău drept Anul Accesibilității, municipalitatea își propune să organizeze mai multe evenimente pe această tematică, respectiv, membrii delegației le-au propus oficialilor de la Viena să devină partenerii noștri în acest context.

De asemenea, informăm că delegația noastră a participat și la Conferința pentru drepturile omului din Viena.

În cadrul evenimentului, viceprimarul Olga Ursu a avut mai multe discuții, inclusiv cu viceprimarul, Christoph Wiederkehr, dar și alți viceprimari din mai multe orașe europene.

Primăria Chișinău aduce mulțumiri colegilor din Viena, pentru suportul acordat în diverse proiecte realizate pentru municipalitate.

Urmează și alte întrevederi, discuții și vizite în teren.