Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Municipiul Chișinău promovat pe paginile publicației „National Geographic”

   737

Municipiul Chișinău este promovat la nivel internațional ca destinație turistică. Datorită eforturilor comune, inclusiv ale locuitorilor orașului, informații despre Chișinău au apărut pe paginile faimoasei publicații „National Geographic”. Articolul despre capitala Republicii Moldova fiind inclus și în varianta tipărită a revistei ce este comercializată în întreagă lume.

Pe platforma internațională „National Geographic”, Republica Moldova a fost vizibilă pentru prima și ultima dată în anul 2017, iar municipiul Chișinău n-a fost menționat anterior ca o destinație sustenabilă, atractivă și captivantă pentru turismul internațional.

Astfel, tipărirea articolului descriptiv, dedicat orașului, în această revistă, permite cititorilor să descopere Chișinăul ca o destinație nouă, trezind interesul lor față de gastronomia locală, cum ar fi bucate tradiționale și vinuri, față de cultură și evenimente, precum și vizitarea parcurilor și zonelor de agrement din Chișinău.

Menționăm că, asigurarea activităților de promovare și mediatizare a Chișinăului drept o destinație turistică, face parte din obiectivele incluse în Strategia de dezvoltare a turismului pentru perioada 2022 - 2026 „Chișinău - capitală turistică” și sunt realizate cu suportul nemijlocit al Direcției economie, comerț și turism.