Inaugurarea picturii murale „Colorează lumea în oranj”, în cadrul Campaniei „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen”

   2589

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat marți, 8 decembrie a.c., la inaugurarea picturii murale „Colorează lumea în oranj”, realizată pe zidul parcului de troleibuze nr.1 din strada Columna, sectorul Buiucani al capitalei. 

Pictura murală cu o suprafață de circa 700 m2, este dedicată solidarității în combaterea violenței împotriva femeilor și a fost realizată de către organizația „Urban Spirit Family”, în colaborare cu Regia Transport Electric Chișinău.

Proiectul este implementat în cadrul Campaniei „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen”, la inițiativa Entității Națiunilor pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN WOMEN) în Moldova cu suportul financiar al Guvernului Suediei. 

Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban a menționat că scopul acestui inițiative este de a sensibiliza opinia publică cu privire la actele de violență în bază de gen, în special violența împotriva femeilor și fetelor.

„Violenţa sub orice formă este condamnabilă. Actele de violență în bază de gen au un impact major asupra întregii societăți, iar autoritățile sunt responsabile de prevenirea și combaterea acestui fenomen. Considerăm extrem de importantă această inițiativă, precum și alte acțiuni de acest fel, realizate în bază de parteneriat, care are un mesaj puternic cu scopul de a sensibiliza opinia publică”, a menționat edilul capitalei.

Campania „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen” a fost lansată la 25 noiembrie, curent, iar pictura murală a fost realizată de echipa „Urban Spirit Family”, condusă de Inna Jeleascovaka artista iZZY iZVNE, împreună cu echipa White Tigers Crew din regiunea Transnistreană. RTEC va asigura iluminarea nocturnă a picturii murale.