Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inaugurarea blocului operator obstetrical – ginecologic al IMSP SCM „Gheorghe Paladi”, după reparație capitală

   1313

Primăria Municipiului Chișinău informează că joi, 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi" a fost inaugurat un bloc operator obstetrical - ginecologic modern. Aici sunt internate femei gravide cu patologii severe și sunt efectuate intervenții chirurgicale complicate. Investiția din bugetul municipal a constituit cca 7 milioane de lei.  

La eveniment a participat Primarul General, Ion Ceban, conducerea și personalul instituției medicale gazdă, șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, manageri de spitale municipale etc.

De la inaugurarea spitalului (anul 1981), blocul nu a fost reparat capital niciodată, astfel că, acum jumătate de an, sălile pentru operație, holul și blocurile sanitare erau într-o stare avariată.

Reparația a durat 5 luni, iar volumul lucrărilor realizate au inclus extinderea numărului de săli operatorii și dotarea cu tehnologii digitale, instalarea sistemului de asigurare cu oxigen și gaze medicale, a sistemului de ventilare, dotarea cu un nou ascensor, condiții sigure pentru utilizarea echipamentului medical performant, în scopul prestării serviciilor medicale de înaltă calitate.

În context, Primarul General, Ion Ceban, a felicitat colectivul spitalului „Gheorghe Paladi" cu  ocazia inaugurării blocului nou renovat, menționând că de acum încolo aici vor fi prestate servicii medicale mai calitative, în beneficiul pacienților, dar și al instituției medicale. „Municipalitatea va investi în continuare în proiecte de infrastructură, pentru a spori calitatea serviciilor publice în beneficiul cetățenilor și ajustarea instituțiilor medicale municipale la cele mai înalte standarde", a mai spus edilul.

Anual, aici sunt efectuate peste 3700 de intervenții chirurgicale ginecologice și asistate cca 6300 de nașteri.

În prezent, în Chișinău sunt realizate mai multe programe municipale importante pentru sănătatea populației: procurarea şi distribuirea produselor lactate pentru copii până la un an, screening-ul la cancerul glandei mamare, procurarea şi distribuirea testelor pentru măsurarea glicemiei, procurarea şi distribuirea ochelarilor, prestarea serviciilor de protezare dentară, fortificarea instituțiilor medico-sanitare publice municipale și a infrastructurii de diagnostic și tratament.