Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În Chişinău este interzisă temporar amplasarea publicităţii exterioare

   3348

Primăria Municipiului Chişinău a decis suspendarea, de la 7 februarie, curent, a procesului privind amplasarea reclamelor exterioare (obiective de publicitate amplasate la sol, pe clădiri sau orice alt tip de suport) pe teritoriul municipiului, până la elaborarea Concepţiei arhitectural-urbanistice privind amplasarea publicităţii exterioare în municipiul Chişinău şi adoptarea ei de către deliberativul local.

O dispoziţie în acest sens a fost semnată la 7 februarie de către primarul general, Dorin Chirtoacă. Potrivit documentului, autorităţile municipale interzic temporar amplasarea de noi obiective de publicitate exterioară, ca urmare a distribuirii haotice a acestora, ce a condus la apariţia cazurilor de suprapunere vizuală a reclamelor, dar şi la nemulţumiri din partea agenţilor economici din domeniu.

Subdiviziunile municipale de profil (Direcţia Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare, Direcţia Transport Public şi Căi de Comunicaţie), în comun cu poliţia şi preturile de sector, vor efectua inventarieri şi controale, în vederea depistării cazurilor de amplasare a publicităţii exterioare ilegale şi neautorizate, cu luarea măsurilor prevăzute de lege.  

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău