Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Finalizare cursuri de accesare a fondurilor europene nerambursabile pentru cetățenii din Republica Moldova, finanțate de Guvernul României

   1032

Consiliul Județean Suceava a finalizat implementarea proiectului „Specializarea partenerilor din Republica Moldova în managementul proiectelor”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Valoarea totală a proiectului este de 143.293,50 lei, iar perioada de implementare de 4 luni, respectiv 1 iulie - 30 noiembrie 2023.

Obiectivul general al acțiunii a vizat creșterea capacității de accesare a fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru 30 de persoane din Republica Moldova, demers care va contribui la formarea noii generații care să reprezinte interesele României în ceea ce privește Republica Moldova, respectiv aderarea acesteia la Uniunea Europeană într-un timp cât mai scurt.

Prin intermediul acestui proiect, un număr de 30 de persoane din cadrul unităților administrativ-teritoriale din Republica Moldova, partenere cu județul Suceava (orașul Cricova, municipiul Chișinău și raioanele Soroca, Ștefan Vodă, Sîngerei și Rîșcani), au participat în perioada 10 august – 10 noiembrie 2023, la un curs de specializare în ocupația de Manager proiect, acreditat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației din România, desfășurat în format online.

În perioada 19-25 noiembrie 2023, cei 30 de cursanți din Republica Moldova au efectuat o vizită în județul Suceava, în cadrul căreia s-au deplasat în 8 localități: Suceava, Siret, Dărmănești, Gura Humorului, Putna, Bălceana, Fălticeni și Salcea, unde au fost implementate proiecte cu finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană sau de la Guvernul României, ocazie cu care au purtat discuții cu persoane implicate în derularea proiectelor prezentate.

Date de contact: Consiliul Județean Suceava – Beneficiar al proiectului, http://cjsuceava.ro/ro/specializarea-partenerilor-din-republica-moldova-in-managementul- proiectelor/acasa, Coordonator proiect – Gabriela Dugan, Șef serviciu, Serviciul diasporă, parteneriate externe și protocol, tel. 0747054503, e-mail: gabrieladugan@cjsuceava.ro.