Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Eveniment - omagiu consacrat regretatului compozitor, Ion Aldea-Teodorovici

   290

Primăria Municipiului Chișinău informează că duminică, 7 aprilie 2024, începând cu ora 12:00, în Scuarul Monumentului „Două Inimi Gemene”, de la intrarea în Parcul „Valea Morilor” va avea loc un eveniment-omagiu dedicat compozitorului Ion Aldea-Teodorovici, care ar fi împlinit 70 de ani la naștere.

La reuniune vor participa: oameni de cultură: scriitori, regizori, muzicieni etc.

Organizatorul evenimentului este Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.

În program: Orchestra Națională de Cameră, Cristofor Aldea-Teodorovici & Band.

De asemenea, va fi o depunere flori la Monumental cuplului de artiști.

Ion și Doina au participat la toate evenimentele care au marcat procesul de renaștere națională de la sfârșitul anilor ´90.

Duetele cuplului de muzicieni sunt îndrăgite și acum, peste decenii: „Eminescu”, „Două inimi gemene”, „Suveranitate”, „Maluri de Prut”, „Trei culori”, „Lăsați-ne în legea noastră” etc.

De rând cu melodiile patriotice, compozitorul Ion Aldea Teodorovici a scris și piese pentru spectacole: „Tata”, „Pomul Vieții”, „Abecedarul”, după opera lui Dumitru Matcovschi, muzică simfonică, muzică ușoară, cântece pentru copii etc.

O stradă din Chișinău, o instituție de învățământ cu profil de arte poartă numele lui Ion și Doina Aldea Teodorovici, iar la intrarea în Parcul „Valea Morilor” este edificat Monumentul „Două Inimi Gemene”.