Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Desfășurarea Campionatului European de Armwrestling, ediția a XXXII

   1001

Primăria Municipiului Chișinău informează că 1500 de sportivi din peste 30 de state participă la Campionatul European de Armwrestling, ediția a 32-a, la categoriile: juniori, cadeți, veterani și seniori, care se desfășoară la Chișinău, în perioada 11-17 iunie, a.c., la CIE „Moldexpo”.

Competiția este susținută financiar în proporție de 60% de Primăria Chișinău.

În cadrul aceluiași campionat, se vor întrece și 300 de sportivi paralimpici ai acestui gen de sport, printre ei fiind persoane cu dezabilități locomotorii, nevăzătoare sau cu deficiențe de auz. Campionatul care include probe paralimpice la armwrestling, la nivel european, este la cea de-a 25-a ediție. 

La deschiderea evenimentului, Primarul General, Ion Ceban, le-a transmis un mesaj de încurajare participanților la competiții și le-am urat succes. Edilul a ținut să menționeze că municipalitatea susține an de an proiectele de promovare a talentelor în diferite genuri de sport și că Municipiul Chișinău este tot mai des gazda competițiilor de talie europeană și mondială. În context, Ion Ceban și-a exprimat speranța că sportivii străini, pe lângă participarea la competiții, vor reuși să-și facă timp și pentru a ne cunoaște mai bine orașul.  

Campionatul European de Armwrestling face parte din Programul municipal de cofinanțare a proiectelor pentru sport și a altor activități sportive de nivel local și internațional.

Pe parcursul anului trecut, 18 mese de armwrestling au fost instalate de Primăria Chişinău în spaţiile publice din Capitală.

În prima zi a Campionatului, sportivii din Republica Moldova au câștigat 3 medalii.