Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Declaraţia Primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în legătură cu reţinerea şi maltratarea operatorului Postului de televiziune PRO TV Chişinău<BR/>

Declaraţia Primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în legătură cu reţinerea şi maltratarea operatorului Postului de televiziune PRO TV Chişinău

   1701

În calitate de primar general al municipiului Chişinău, îmi exprim profunda îngrijorare în legătură cu reţinerea, agresarea fizică şi maltratarea operatorului PRO TV Mihai Şambra de către colaboratori ai Ministerului de Interne în incinta Comisariatului de poliţie al sectorului Buiucani.


Acţiunile poliţiei reprezintă un abuz grav şi o încălcare flagrantă a legii. Calificăm acest caz drept parte a unei campanii ample de represiune şi intimidare a jurnaliştilor care încearcă să-şi facă onest şi profesionist meseria.


În conformitate cu art. 29 alin. 1 lit. t) din Legea administraţiei publice locale am cerut comisarului municipiului, Eugen Axentiev, să reacţioneze cu promptitudine şi să mă informeze asupra încălcărilor legislaţiei în vigoare comise de poliţie pe data de 8 octombrie curent la Comisariatului de poliţie al sectorului Buiucani împotriva lui Mihai Şambra. De asemenea i-am cerut vicecomisarului, Iacob Gumeniţa, şef al poliţiei municipale, să se vină personal la primărie, astăzi 10 octombrie, până la orele 12:00 şi     să-mi prezinte un raport pe marginea acestui caz. Până la această oră, nici unul din reprezentanţii Comisariatului General de Poliţie nu s-au prezentat şi nu m-au informat despre acest caz.


Având în vedere cazul lui Mihai Şambra, precum aplicarea continuă a violenţei în ultima perioadă de către  poliţie, în calitate de ordonator principal de credite al municipiului Chişinău, în conformitate cu art. 29, alin. 1 lit.f) am decis suspendarea finanţării poliţiei municipale. Cer prezentarea unui raport detaliat şi veridic asupra cazului Mihai Şambra până luni, 13 septembrie, orele 8:30, precum şi rapoartele financiare despre modul în care sunt cheltuiţi banii publici, inclusiv alocaţiile financiare şi dotările pe care le-a primit patrula care l-a reţinut şi l-a bătut până la leşin pe Mihai Şambra.   


De asemenea mă voi adresa Consiliului municipal Chişinău şi voi cere diminuarea mijloacelor financiare alocate poliţiei municipale proporţional cu salariile şi dotările de care beneficiază comisarul municipiului, şeful politiei municipale, comisarul sectorului Buiucani, precum şi celorlalte persoane implicate în dezonorarea serviciului public al poliţiei. 


Suplimentar am cerut Ministerului de Interne şi Procuraturii Generale să întreprindă măsurile necesare pentru ca persoanele implicate să fie trase la răspundere, în conformitate cu legislaţia in vigoare. Totodată, vom sesiza instituţiile internaţionale şi misiunile diplomatice acreditate în R. Moldova în legătură cu toate cazurile de abuz ale organelor de drept, prin care vom cere să se depună eforturile necesare pentru a pune capăt tuturor tendinţelor de suprimare a libertăţilor fundamentale în Republica Moldova.   


Dorin Chirtoacă,


Primar General al municipiului Chişinău