Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Clădirea unei foste grădinițe din str. Ștefan Neaga, 19 va reveni în posesia municipalității

   2180

Primăria municipiului Chișinău informează că edificiul unei foste grădinițe amplasate pe str. Ștefan Neaga, 19, va fi retrocedat administrației publice locale, ca urmare a discuțiilor avute cu factorii de decizie din cadrul Agenției Servicii Publice, care gestiona imobilul în baza unui contract de comodat.

Cu referire la cazul privind retrocedarea clădirii grădiniței din str. Ștefan Neaga, 19, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că problemele din cadrul APL pot fi soluționate prin comunicare și insistență, ceea ce se va întâmpla și în continuare, în beneficiul locuitorilor municipiului.

Instituția respectivă nu mai activa din anul 2003 și a fost dată în locațiune CRIS Registru.

Ca rezultat al rezilierii contractului de comodat dintre APL Chișinău și Agenția Servicii Publice, imobilul din str. Ștefan Neaga, 19, va fi transmis la balanța Direcției educație a sectorul Buiucani, pentru redeschiderea unei grădinițe. Acest fapt va contribui la instituționalizarea copiilor din sectorul Buiucani, unde se înregistrează un număr mare de cereri pentru locuri în instituțiile preșcolare.