Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • ...
  • /
  • Arhivă consultări publice
  • /
  • Consultări publice
  • /
  • ANUNŢ privind organizarea dezbaterilor publice asupra proiectului de Regulament cu privire la modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului de conducere din instituțiile de învățământ din mun. Chișinău

ANUNŢ privind organizarea dezbaterilor publice asupra proiectului de Regulament cu privire la modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului de conducere din instituțiile de învățământ din mun. Chișinău

   1865

În baza prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional,  Fracțiunea PAS din CMC organizează, miercuri, 01.07.2020, ora 16.00, pe platforma online Zoom - https://zoom.us/meeting/register/tJMlfumrqT8uH9Mo99b-bhigVtmRatOoCQtq, dezbateri publice pentru aprobarea proiectului de decizie ,,Regulamentul cu privire la modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului de conducere din instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău".

Scopul acestui proiect constă în adoptarea unui nou Regulament care vine să contribuie la crearea unei transparențe în procesul de stimulare a cadrelor manageriale din sistemul educațional al mun. Chișinău.

Proiectul de regulament a fost elaborat pornind de la consultările fracțiunii PAS din CMC cu directorii instituțiilor de învățământ din capitală. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de prevederile actualului Regulament DGETS cu privire la modul de stabilire a sporului pentru performanță, aprobat prin decizia Consiliului de administrație al DGETS nr.1/1 din 14.01.2019. Principalele obiecții țin de:

1. Lipsa criteriilor clare de evaluare și implicit subiectivismul procesului;

2. Irelevanța rezultatelor;

Ținând cont de problemele existente, Fracțiunea PAS propune adoptarea unui nou Regulament care vine să contribuie la realizarea următoarelor schimbări în sistem și este elaborat în baza unor principii clare, care vor asigura funcționalitatea acestuia.

Evaluarea performanței cadrelor manageriale conform Regulamentului propus are ca finalitate:

a) creșterea performanței manageriale a conducătorilor instituțiilor de învățământ din municipiu;

b) democratizarea și transparentizarea procesului decizional din instituțiile de învățământ din municipiu;

c) diminuarea riscurilor de corupție din instituțiile de învățământ din municipiu.

La dezbateri sunt invitate toate persoanele, reprezentanții instituțiilor publice și private interesate, reprezentanții societății civile.

Sugestiile și comentariile pe marginea proiectului  pot fi prezentate la adresa de mail fractiuneapas.cmc@gmail.com, pasbuiucaniangela@gmail.com. Persoană de contact: Angela Munteanu - Pojoga, consilier municipal.

Participanții la dezbatere își vor expune punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului enunțat. Durata-limită pentru exprimarea opiniilor este de 5 minute pentru fiecare participant.