Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Veteranii celui de-al doilea război mondial vor primi ajutoare financiare din partea autorităţilor municipale

   2203

Către ziua de 9 mai, când se împlinesc 63 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, Primăria Chişinău va acorda ajutoare financiare veteranilor celui de-al doilea război mondial. Potrivit unei dispoziţii a autorităţilor publice municipale, veteranii vor primi câte 600 lei, iar văduvele de război vor primi câte 500 lei fiecare. 
De asemenea, preturile de sector vor organiza mese de binefacere pentru veterani. Iar mâine, 8 mai a.c., în incinta Primăriei oraşului Chişinău vor fi organizate întâlniri ale conducerii municipalităţii cu reprezentanţii organizaţiilor de veterani ai Armatei Române şi cu veterani ai celui de-al doilea război mondial ai Armatei Sovietice. 
Serviciile de resort, de comun cu preturile de sector şi cu primăriile localităţilor suburbane au amenajat către această dată monumentele celor căzuţi şi mormintele ostaşilor decedaţi în timpul războiului. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău