Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Staţiile de aşteptare a transportului public - distruse în proporţie de 80 la sută

   3269

Autorităţile municipale sunt indignate de atitudinea iresponsabilă a locuitorilor capitalei faţă de staţiile de aşteptare din Chişinău, în condiţiile când după 4 ani de la amenajarea obiectivelor  sus-menţionate, 80 la sută din staţii sunt vandalizate: au ceasurile scoase, panourile pentru reclamă sparte, scaunele smulse etc.

Astăzi, la şedinţa operativă a Primăriei, edilul-şef, Dorin Chirtoacă a făcut un apel către cetăţeni vizavi de buna gospodările a patrimoniului municipal, inclusiv staţiile de aşteptare a transportului public.

Primarul general s-a arătat indignat de faptul că, deşi majoritatea staţiilor de aşteptare au elemente distruse, n-au fost întocmite procese verbale şi n-au fost pedepsite persoanele certate cu bunul simţ.  Dorin Chirtoacă a admis faptul că în anumite situaţii distrugerea staţiilor de aşteptare se datorează şi factorilor meteorologici, însă în cea mai mare parte este vorba despre acte de vandalism. „Noi n-avem nici oameni pedepsiţi şi nici obraz din partea unora care distrug. Aş vrea să ştiu cum rezolvăm problema mai departe. Poate ne dau locuitorii oraşului răspuns la asemenea întrebări. Pentru că aşa se poate investi la nesfârşit, iar situaţia rămâne neschimbată".

Potrivit şefului Direcţiei Locativ-Comunale şi Amenajare Petru Gontea, renovarea staţiilor de aşteptare ar costa municialitatea 3 milioane lei, deoarece circa 240 de obiective au anumite elemente distruse şi doar în zona centrală a capitalei staţiile arată mai îngrijit.

Primarul general a solicitat Direcţiei Locativ-Comunale să asigure în continuare salubrizarea locurilor de aşteptare a transportului public, subliniind despre necesitatea evacuării gunoiului din staţii în fiecare zi.

În oraşul Chişinău sunt amenajate 301 staţii de aşteptare a transportului public. Acestea sunt salubrizate de întreprinderile municipale, de întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ şi de o asociaţie de proprietari de locuinţe privatizate (la Ciocana).

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău