Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Video) Sesiunea de închidere a Forumului Municipal Educațional 2023 „Chișinăul – oraș care învață”

   962

Primarul General, Ion Ceban a participat astăzi la sesiunea de închidere a Forumului Municipal Educațional „Chișinăul - oraș care învață” 2023, activitate desfășurată în perioada 15-25 august, curent.
 

În discursul său, edilul capitalei a menționat că acest eveniment, organizat tradițional, în preajma începutului de an școlar, este o oportunitate extraordinară pentru autoritățile de profil de a reflecta asupra importanței educației în dezvoltarea durabilă și prosperitatea comunității noastre.

„Suntem mândri de eforturile continue, de transformarea Chișinăul într-un adevărat centru al învățării, în pofida provocărilor majore. Este vorba despre criza Covid-19, criza refugiaţilor din Ucraina şi cea energetică. Anume în aceşti ani complicaţi, împreună cu corpul didactic, care a depus un efort supraomenesc fiind în prima linie, am reuşit să depăşim obstacolele şi să realizăm lucruri importante în domeniul educaţiei. Pentru acest lucru mulţumesc profesorilor pentru dedicaţie, răbdare, implicare şi perseverență”, a conchis Ion Ceban.

Edilul capitalei a mai comunicat că orașul Chișinău a devenit membru al rețelei globale UNESCO a orașelor care învață în anul 2020, odată cu alte 54 de orașe din 27 de țări. Astfel, în acest mod capitala a obținut acces la proiectele globale care vizează învățarea pe tot parcursul vieții. În total, rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață înregistrează 230 de orașe din 64 de țări.
 

E de menționat că în educație, finanțarea urmează performanța, iar din acest considerent, Primăria Municipiului Chișinău și-a setat drept obiectiv sporirea calității educației.

Astfel, pe parcursul ultimilor ani, bugetul pentru educatie fost dublat: de la 2,1 miliarde lei în 2019, la 3,9 miliarde de lei în 2023