Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chişinăului va organiza mai multe acţiuniconsacrate comemorării a 100 de ani de la trecerea în eternitate a arhitectului Alexandru Bernardazzi

   1910

          Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziţie cu privire la desfăşurarea acţiunilor consacrate comemorării a 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a arhitectului Alexandru Bernardazzi, primul cetăţean de onoare al Chişinăului. Astfel, la 14 august curent vor fi organizate mai multe manifestări cultural-artistice, prin care se doreşte a comemora trecerea în eternitate a celui care a fost, între anii 1856 - 1878, arhitect al oraşului, contribuind esenţial la transformarea aspectului arhitectural al Chişinăului. 

          Potrivit programului de acţiuni aprobat de autorităţile locale, până la 20 iulie va fi creat un grup de lucru care va efectua analiza imobilelor, al căror autor este Alexandru Bernardazzi şi care va prezenta un plan de renovare a acestora. Până la 10 august va fi modernizat, de asemenea, aspectul estetic al străzii ce-i poartă numele, dar şi vor fi salubrizate terenurile adiacente edificiilor autor al cărora este arhitectul, urmând a fi reparate faţadele acestor clădiri. Subdiviziunile Primăriei capitalei vor mai organiza, în incinta Muzeului Chişinăului, a instituţiilor de învăţământ, a bibliotecilor municipale şi a centrelor pentru copii expoziţii, prelegeri, concursuri şi alte manifestaţii culturale consacrate lui Bernardazzi. Pe 14 august, la casa unde a locuit artistul, dar şi în locurile unde sunt amplasate operele lui, se vor desfăşura manifestări de comemorare a lui Alexandru Bernardazzi.

          Suplimentar, municipalitatea va examina, până la 10 august 2007, posibilităţile de a crea muzeul „Alexandru Bernardazzi" şi de a constitui bursa care să poarte numele marelui arhitect.

          În context, primarul general Dorin Chirtoacă a dispus ca Direcţia Generală Finanţe, în comun cu alte subdiviziuni, să înainteze Consiliului municipal Chişinău propuneri privind sursa de acoperire a cheltuielilor necesare pentru desfăşurarea acţiunilor consacrate comemorării a 100 de ani de la trecerea în eternitate a arhitectului Alexandru Bernardazzi.

 

            Direcţia Relaţii Publice a                                   13.07.2007

            Primăriei mun. Chişinău