Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Numărul de adresări ale populaţiei la punctele medicale mobile este în creştere

   2688

Peste 5 900 de adresări din partea cetăţenilor au fost înregistrate pe parcursul săptămânii trecute la punctele medicale provizorii din capitală, dintre care 286 de solicitări de acordare a asistenţei medicale la faţa locului. O informaţie în acest sens a prezentat luni, la şedinţa Primăriei, Luminiţa Suveică, şefa Direcţiei Sănătate.

Totodată, în week-end-ul trecut, au fost înregistrate 9 cazuri de apelare la echipele serviciului de urgenţă de la Vadul lui Vodă, din cauza problemelor hipertensive, din partea cetăţenilor veniţi la plajă pe malul Nistrului.

E de menţionat că pe durata perioadei caniculare, între orele 8.00-17.00, inclusiv sâmbăta şi duminica, în Chişinău activează 15 puncte medicale provizorii, în zonele cu aglomeraţie maximă, pe străzile principale ale oraşului şi în sectoare, în vederea acordăii asistenţei medicale populaţiei.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău