Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Municipiul Chişinău va stabili noi relaţii decolaborare cu autorităţile publice locale din Cipru

   2958

          Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, l-a primit astăzi pe Consulul Onorific al Republicii Cipru în Moldova, Kyriakos Nicolas Pattihis. În cursul întrevederii, Kyriakos Nicolas Pattihis l-a felicitat pe noul primar general al Chişinăului pentru succesul înregistrat în alegerile locale. De asemenea, Consulul Onorific al Republicii Cipru în Moldova şi-a exprimat speranţa că legăturile de colaborare între administraţiile locale ale ţării sale şi municipiul Chişinău vor continua să se dezvolte.

          La rândul său, Dorin Chirtoacă a mulţumit pentru urările adresate, exprimându-şi intenţia de a contribui la fortificarea legăturilor la nivelul administraţiilor locale dintre Chişinău şi oraşele cipriote.

          În cadrul întrevederii avute cu primarul general, Kyriakos Nicolas Pattihis l-a informat pe Dorin Chirtoacă că Consulatul Republicii Cipru în Republica Moldova încă nu dispune de un edificiu şi este temporar amplasat în incinta Hotelului „Naţional". Oficialul cipriot a afirmat că Consulatul a făcut deja un demers către autorităţile publice locale în care a solicitat alocarea în chirie a unui edificiu în centrul oraşului şi speră ca noua administraţie municipală să dea curs acestei iniţiative. Potrivit lui Kyriakos Nicolas Pattihis, Consulatul Republicii Cipru la Chişinău zilnic eliberează până la 50 de vize cetăţenilor moldoveni, iar odată cu deschiderea unui sediu separat această cifră s-ar majora considerabil.

          În context, primarul general Dorin Chirtoacă a apreciat înalt eforturile Consulatului Republicii Cipru în Moldova de a stabili relaţii bilaterale pe diferite domenii, inclusiv economice şi culturale, cu administraţia municipală. Edilul-şef al Chişinăului a menţionat importanţa cooperării dintre autorităţile publice locale din cele două ţări, urându-i domnului Pattihis ca în curând Cipru să-şi deschidă în Republica Moldova o Ambasadă.

            Direcţia Relaţii Publice a                                   18.07.2007

            Primăriei mun. Chişinău