În scuarul Colina Pușkin din capitală au fost plantați 70 de arbori decorativi

   544

Primăria Municipiului Chișinău a desfășurat sâmbătă, 13 aprilie, curent, o acțiune de plantare a arborilor în scuarul Colina Pușkin din sectorul Râșcani al capitalei.

Angajații aparatului Primăriei, alături de Primarul General, Ion Ceban, au sădit circa 70 de arbori decorativi pe spațiul public aflat în proces de renovare.

Astfel, cetățenii vor putea admira în zona verde specii de copaci, precum: pin negru, tei cu frunza mare, sakura (cireș japonez), arțar și stejar roșu și magnolie hibridă.

Proiectului de amenajare peisagistică a scuarului Colina Pușkin, aflat în proces de reabilitare, a fost realizat cu sprijinul Ambasadei Poloniei în Republica Moldova.

Tot aici, municipalitatea a amenajat alei pietonale, conectat iluminatul public, instalat bănci și coșuri pentru gunoi.

De asemenea, serviciile municipale au amenajat un teren de fitness și un teren de joacă pentru copii.

Investițiile totale în acest proiect sunt de circa 1,6 milioane de lei, dintre care contribuția municipalității este de circa 1,2 milioane de lei. Cealaltă parte a sumei vine din partea Ambasadei Poloniei.