Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În noaptea de Revelion, transportul public municipal care traversează PMAN va circula cu program prelungit

   1267

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe 31 decembrie 2023, când în centrul capitalei vor avea loc manifestări cultural-artistice consacrate Revelionului, transportul public municipal care traversează Piața Marii Adunări Naționale va circula în regim special.

Astfel, pe 31.12.2023, ora 14:00-01.01.2024, ora 07:00, va fi sistată circulația transportului public pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni – str. A. Pușkin, iar troleibuzele și autobuzele, care traversează Piața Marii Adunări Naționale, vor fi redirecționate pe străzile adiacente.

Totodată, informăm că în noaptea dintre ani, rutele de troleibuz: nr.  8, nr. 10, nr. 12, nr. 22 și nr. 25, dar și liniile de autobuz nr. 5, nr. 9, nr. 26, vor activa până la orele 01:00.

De asemenea, unele rute suburbane de autobuz: nr. 4, nr. 6, nr. 14, nr. 15, nr. 24, nr. 33, nr. 38, nr. 39, nr. 44, nr. 46 și nr. 47 vor efectua curse suplimentare, pentru a asigura deplasarea spre domiciliu a participanților la concertul de Revelion din PMAN.

Personalul liniar va fi la dispoziția călătorilor pentru a oferi informații suplimentare despre traseul rutelor de transport public în perioada enunțată.

Primăria Municipiului Chișinău vine cu scuzele de rigoare către cetățenii urbei pentru incomoditățile create.